OPERATOR USCARE GAZE – 1 post COMPARTIMENT USCARE GAZE
TÂRGU MUREȘ DEPOMUREȘ
Depomureș, companie din grupul ENGIE, are ca obiect principal de activitate înmagazinarea gazelor naturale în depozitul Târgu Mureș.
În prezent, căutăm o persoană cu experiență în domeniul înmagazinării gazelor naturale pentru a se alătura COMPARTIMENTULUI USCARE GAZE, în calitate de OPERATOR USCARE GAZE în locaţia Corunca, judeţul Mureş.
Dacă îți dorești să faci următorul pas în carieră, alături de o echipă competitivă și profesionistă, trimite-ne CV-ul tău. Ne poți ajuta să construim un ENGIE mai bun. Totul începe cu angajați remarcabili. Totul începe cu tine.
Ce vei face:
Vei urmări funcționarea aparatelor de măsură și control de la Stația U.G. și vei anunța orice defecțiune constatată.
Vei efectua operații de separare a impurităților antrenate (apă, condensat), la instalațiile Stației U.G. colectându-le separat.
Vei urmări și controla încadrarea parametrilor de funcționare a Stației U.G. pe timpul derulării procesului de tratare gaze și regenerare în limitele prescrise.
Vei executa manevrele care asigură continuitatea procesului de tratare (uscare) a gazelor tranzitate prin Stația U.G. (schimbarea de ciclu tratare-regenerare).
Vei executa manevrele de izolare a Stației U.G., de dirijare a gazelor pe ocolitor și de evacuare a gazelor din Stația U.G., prin dirijarea și arderea acestora la coș, atunci când situația o cere (defecte majore sau inițierea lucrărilor de revizie a Stației U.G.).
Vei primi și preda serviciul la locul de muncă, pe bază de proces verbal, în care vei consemna situația Stației U.G. și a instalațiilor din grup, defecțiunile și intervențiile ce s-au executat la acestea, precum și alte precizări legate de activitatea ta.
Vei manevra ventilele de pe conductele colectoare la dispoziția superiorului direct, conform programelor de lucru.
Vei participa la lucrările de revizie anuală a Stației U.G.
Program: Programul de lucru va fi organizat în 2 schimburi: 12/24, pe perioada ciclului de extracţie gaze naturale (noiembrie-martie), conform graficului de lucru aprobat şi se derulează în intervalul orar: 08:00-20:00, respectiv un singur schimb, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână în intervalul orar: 07:30-15:30, pe perioada ciclului de injecţie gaze naturale (aprilie-octombrie).
Experiență, calificări, cunoștințe și abilități:
Studii medii de specialitate;
Autorizație gaze naturale grad EGT;
Experiență minimum 2/3 ani în domeniul înmagazinării gazelor naturale;
Experiență în operarea de instalații de petrol/gaze sau similare;
Experiență în monitorizarea de instalații prin sisteme de control;
Cunoștinte tehnice solide;
Cunoștinte privind procedurile specifice de lucru și ordinea de execuție a acestora;
Permis AUTO.
Beneficii:
Asigurare medicală privată pentru tine și familie;
Acces la un program de dezvoltare personală și profesională;
Tichete de masă;
Concediu de odihnă extins, în funcție de vechimea în muncă.
Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu. În cazul în care optezi să ne transmiți datele tale cu scopul de a candida pentru poziția menționată în prezentul anunț, te rugăm să iei cunoștință despre prevederile Notei de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaților: https://www.engie.ro/wp-content/uploads/2022/09/ER_Nota-de-informare-Candidati.pdf
Despre ENGIE Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.300 de angajaţi
Business Unit: GBU Networks
Division: Networks Europe - Romania
Legal Entity: DEPOMURES S.A.
Contract Type: Permanent
Job Type: Full - Time
Professional Experience: Junior (experience < 3 years)